24 ianuarie 2018 – Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române

24 ianuarie 2018

Mesajul ministrului afacerilor interne, Carmen Daniela Dan, cu
prilejul Zilei Unirii Principatelor Române

Unirea Principatelor Române este, pentru fiecare dintre noi, mai mult decât un
reper istoric. Ea reprezintă primul pas în scrierea ”certificatului de naștere” al
României Unite de care ne bucurăm astăzi.
În acest an, mai mult ca oricând, ziua de 24 Ianuarie are o importanță aparte,
întrucât marcăm împlinirea a 159 de ani de la Mica Unire într-o perioadă cu
semnificații deosebite: Centenarul Marii Uniri.
24 Ianuarie 1859 este piatra de temelie pentru ceea ce mai târziu va deveni
România și, în același timp, un elocvent exemplu al izbânzii românilor uniți și
însuflețiți de un ideal comun.
Să nu uităm că, dincolo de însemnătatea politică, Mica Unire a fost premisa
unor reforme interne importante, care vor contribui semnificativ la evoluția
instituțională a viitorului stat român. Numele domnitorului Micii Uniri,
Alexandru Ioan Cuza, se leagă, fără îndoială, și de evoluția instituțională a
Ministerului Afacerilor Interne. Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a unificat
administrativ structurile departamentale din Țara Românească și Moldova întrun
singur Minister de Interne, cu sediul la București.
Sunt convinsă că fiecare dintre noi ne dorim o țară sigură și prosperă în care
să ne creștem copiii și să le transmitem tradiția și valorile naționale neatinse!
Din aceste motive dragi români, haideți ca împreună să ne unim eforturile
pentru bunăstarea noastră și păstrarea unei Românii mândre pe harta lumii!
Să păstrăm România în dreptul inimii!

La mulți ani, România!

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE
CARMEN DANIELA DAN