28 iunie 2018 – O viață cât un centenar! – manifestare organizată de M.A.I. în cinstea celor aproximativ 270 de români în viață, care s-au născut în cursul anului 1918

ROMÂNIA

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL  BUZÃU

 

S-au născut odată cu România Mare și, de atunci, au fost martore la toate transformările petrecute în societatea noastră; au asistat la ororile celui de-al Doilea Război Mondial, au învățat să-și reprime visurile, idealurile, în timpul zecilor de ani de regim comunist și s-au străduit să înțeleagă noul sens al lucrurilor, așa cum acesta s-a conturat după înlăturarea totalitarismului.

Este, pe scurt, povestea a șase vârstnice din Buzău, Râmnicu Sărat, Mânzălești și Padina care au venit pe lume în anul Marii Uniri și pentru care povara tot mai apăsătoare a anilor este mai ușor de suportat doar datorită dragostei cu care sunt înconjurate de familiile lor  și a sentimentului că, prin tot ce au făcut de-a lungul vieții, și-au adus contribuția la dezvoltarea țării noastre.

În semn de apreciere, venerabilele buzoience au primit din partea Ministerului Afacerilor Interne și a autorităților județului câte un steag tricolor, o insignă simbolizând Centenarul Marii Uniri și o scrisoare de mulțumire, precum și un aranjament floral în culorile drapelului nostru național.

Emoționantul eveniment la care au luat parte prefectul Județului Buzău, Carmen Ichim, șefii Inspectoratelor de Poliție, de Jandarmi și pentru Situații de Urgență din Buzău – cms. șef Laurențiu Pantazi, lt. col. Virgil Cueru, respectiv col. Viorel Găvăneanu, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, și comandantul Garnizoanei Buzău, gl. bg. Gheorghiță Vlad, se înscrie în campania ”O viață cât un centenar!” organizată de M.A.I. în cinstea celor aproximativ 270 de români în viață, care s-au născut în cursul anului 1918.

 

BIROUL DE PRESĂ