BULETIN INFORMATIV 14 MAI 2020

BULETIN INFORMATIV 14 MAI 2020

Astăzi, 14 mai 2020, situația epidemiologică la nivelul județului Buzău se prezintă astfel:

 

  • 255 persoane se află în carantină instituționalizată;
  • 253 de persoane sunt izolate la domiciliu.

 

  • Echipe mixte din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne (MAI) au derulat acțiuni în vederea combaterii răspândirii COVID-19, dar și a descurajării faptelor de natură contravențională, înregistrate în acest context. Pe raza județului au fost angrenați în activități specifice 297 polițiști, peste 100 jandarmi, 149 polițiști locali și 56 de militari ai MApN.
  • Pentru asigurarea, monitorizarea şi limitarea circulaţiei în zonele carantinate din județul Buzău au fost angrenați 97 de jandarmi, 22 de polițiști, 12 polițiști locali și 52 de militari, nefiind înregistrate evenimente negative în ultimele 24 de ore. Măsurile de ordine publică în centrele de carantină instituționalizată de pe raza județului sunt asigurate zilnic de 20 jandarmi, iar în misiuni de menținere a climatului de ordine și siguranță publică, prin participarea în sistem integrat la misiuni de patrulare, precum și asigurarea cu operativitate a intervențiilor în misiuni specifice Jandarmeriei Române sunt angrenati peste 25 de jandarmi, atât din cadrul I.J.J Buzău, cât și din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești.
  • Structurile și subunitățile IPJ Buzău, împreună cu personalul Poliției Locale, au desfășurat activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, ocazie cu care au fost controlate 201 persoane. Dintre acestea, o persoană a fost identificată că nu respectă interdicțiile privind deplasarea/libera circulație. În total, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale privind nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare, în valoare totală de 3.600 de lei.
  • Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

 

Cancelaria Prefectului