Comunicate Presa

Publicat în

Instituția Prefectului – Județul Buzău și Direcția Județeană de Sănătate Publică informează că începând de vineri, 21 iulie 2023, în județ vor fi funcționale mai multe puncte de prim ajutor, care vor fi deschise in perioada de avertizari meteorologice de vreme caniculară. Astfel, în municipiul Buzău sunt functionale și vor fi deschise puncte de acordare a asistenței medicale de urgență […]

Publicat în

Având în vedere ordinul viceprim-ministrului, ministrul Afacerilor Interne, nr.101//07.07.2023 pentru dispunerea de măsuri organizatorice și de coordoare pentru eficientizarea acțiunilor de control la centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor, precum și videoconferința organizată duminică, 10.07.2023, începând de astăzi, sub coordonarea prefectului județului, Daniel Marian Țiclea, vor fi demarate în județul […]

Publicat în

Joi – 13 iulie 2023 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Buzău, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Buzău şi pentru a primi petiţii.              Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Buzău, situat în municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 48, în spaţiul pus […]

Publicat în

În primele șase luni ale anului 2023 la Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului au fost primiți în audiență 363 cetățeni, au fost depuse 190 de petiții și au fost primite 475 apeluri telefonice. De asemenea, au fost înregistrate 85 sesizări din oficiu și au fost efectuate 17 anchete proprii, în urma cărora au fost emise de către Avocatul […]

Publicat în

În zilele de duminică, 25 iunie 2023, și luni, 26 iunie 2023, vă invităm să luaţi parte la manifestările care vor avea loc cu ocazia ”Zilei Drapelului Național al României”, zi marcată în fiecare an, la 26 iunie.  Drapelul este, alături de stemă, sigiliu şi imn, un simbol naţional, aşa cum prevede Constituţia României. Duminică, manifestările se vor desfăşura începând […]

Publicat în

Joi – 22 iunie 2023 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Buzău, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Buzău şi pentru a primi petiţii.              Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Buzău, situat în municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 48, în spaţiul pus […]

Publicat în

În perioada 1-5 iunie 2023, cu prilejul minivacanței de Rusalii și al Zilei Internaționale a Copilului,  structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au dispus o serie de măsuri pentru ca buzoienii să petreacă zilele libere în siguranță și fără incidente deosebite. Activitățile din aceste zile vor fi desfășurate în sistem integrat împreună cu toate instituțiile cu rol în asigurarea ordinii […]

Publicat în

Un număr de 11 familii din județul Buzău (6 familii din sat Stăncești, comuna Vadu Pașii, 3 familii din sat Dâmbroca – Săgeata și 2 familii din Râmnicu Sărat) vor beneficia de ajutoare financiare de urgență acordate de stat, în urma pagubelor cauzate de ploile și viiturile înregistrate, recent. Luni, prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, a semnat anchetele sociale realizate […]

Publicat în

”Ziua Eroilor” – 25 mai 2023 Instituția Prefectului – Judeţul Buzău și Garnizoana Buzău, în calitate de organizatori, au onoarea de a vă invita să participaţi la manifestările prilejuite de “Ziua Eroilor”,  în data de 25 mai 2023, activități care se vor desfășura după următorul program: „Monumentul Eroilor” din comuna Mărăcineni – ora 11.00; „Domul Central” din Cimitirul Eroilor, municipiul […]

Publicat în

Joi – 18 mai 2023 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Buzău, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Buzău şi pentru a primi petiţii.              Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Buzău, situat în municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 48, în spaţiul pus la dispoziţie în […]