COMUNICAT DE PRESĂ 10.07.2020

COMUNICAT DE PRESĂ 10.07.2020

Conducerea Instituției Prefectului- Județul Buzău a convocat, vineri dimineață, o ședință de evaluare a activităților de control și informare a populației și agenților economici efectuate în ultima săptămână, în contextul epidemiei de Covid-19. De asemenea, au fost discutate și aspecte organizatorice pentru pregătirea acțiunilor care vor avea loc în acest week-end. La întâlnire au participat reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Poliției, Inspectoratului Județean de Jandarmi, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Ședința de la nivel județean a fost urmată de o videconferință prezidată de domnul ministru Marcel Vela, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele acțiunilor desfășurate la nivelul fiecărui județ și a solicitat instituțiilor implicate să intervină în cotinuare cu profesionalism și rigurozitate.

Zonele în care se va concentra activitatea echipelor de control vor fi cele în care se vor desfășura manifestări cultural-artistice, centre comerciale, piețe, târguri, mijloace de transport în comun, cluburi, terase.

Scopul acțiunilor derulate în această perioadă este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării în continuare a recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomandări privind igiena personală. Însă echipele de control nu vor face rabat de la aplicare prevederilor legii și, acolo unde se va impune, se vor aplica și măsuri suplimentare, cum ar fi suspendarea activității în cazul agenților economici care nu respectă normele sanitare în vigoare.

Pentru a putea interveni rapid, cetățenii au la dispoziție o linie TelVerde la care cetățenii pot sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară: 0800800165.