COMUNICAT DE PRESA 23.12.2019

COMUNICAT DE PRESA 23.12.2019

Prefectul judetului Buzau, domnul Leonard Dimian, a organizat luni, 23 decembrie 2019, o intalnire de lucru cu responsabilii ISU Buzau, IPJ Buzau, IJJ Buzau, CJ Buzau si cu reprezentantii mai multor institutii deconcentrate, precum DSVSA Buzau, DSP Buzau, Directia Apelor Romane Buzau- Ialomita, Sectia Drumuri Nationale Buzau, societatea Electrica. Cu aceasta ocazie, pefectul judetului s-a asigurat  ca toate institutiile implicate sunt pregatite pentru a interveni in cazul unor situatii deosebite, ce pot aparea in perioada Sarbatorilor de Iarna.

Totodata, in functie de evolutia fenomenelor meteorologice, structurile MAI au luat masuri astfel incat sa poata  actiona prompt in cazul aparitiei unor stari generatoare de situatii de urgenta.

De asemenea, Sectia Drumuri Nationale si societatile care si-au adjudecat contractele de deszapezire pe drumurile judetene au asigurate utilajele si materialele antiderapante necesare in cazul scenariilor de vreme rea. Facem mentiunea ca si ultimul contract de prestari servicii pentru intretinerea curenta a drumurilor si podurilor judetene pe timp de iarna, cel aferent zonei Ramnicu Sarat, a fost semnat de curand.

Cu stima,

Biroul de Presa

Institutia Prefectului- Judetul Buzau

Tel. 0758 098 117