COMUNICAT DE PRESĂ 27.07.2021

COMUNICAT DE PRESĂ 27.07.2021

„Ziua Imnului Național al României”, sărbătorită la Buzău

În baza Ordinului nr. 484/15.07.2021, emis de prefectul Județului Buzău, Silviu IORDACHE, joi, 29.07.2021, Ziua Imnului Național al României va fi sărbătorită printr-un program special, care va fi organizat pe platoul din Piața Dacia, din municipiul Buzău.

Festivitatea va începe la ora 9.00, cu întâmpinarea persoanelor oficiale și prezentarea onorului Prefectului Județului Buzău și Comandantului Garnizoanei Buzău și va continua cu salutul drapelului de luptă, ruga de închinare pentru poporul român, alocuțiunea tematică privind simbolistica versurilor Imnului Național, prezentată de către un reprezentant al Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Buzău și intonarea Imnului Național al României de către întreaga asistență.

Toți participanții vor respecta măsurile de prevenire și protecție pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecțiilor cu SARS-COV-2 (respectarea distanțării fizice de 2m, purtarea măștii de protecție, astfel încât nasul și gura să fie acoperite).

Detalii aici