COMUNICAT DE PRESĂ 30.04.2020

COMUNICAT DE PRESĂ 30.04.2020

Prefectul județului Buzău, dl. Leonard Dimian, a condus joi, 30 aprilie, lucrările ședinței Colegiului Prefectural, care s-a desfășurat în sistem audioconferință, respectând toate măsurile de prevenire și limitare a îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus. Membrii Colegiului s-au conectat cu ajutorul telefoanelor mobile sau al altor dispozitive și și-au putut prezenta informările, fără sincope tehnice.

 ”Suntem încă sub stare de urgență și trebuie să avem grijă de noi și să ne protejăm sănătatea. Până când pericolul de îmbolnăvire cu Covid-19 va trece, ședințele Colegiului Prefectural sau ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență se vor desfășura în sistem audioconferință. Trebuie să dăm în continuare dovadă de responsabilitate, iar modul în care desfășurăm activitățile specifice Instituției Prefectului trebuie să fie un exemplu de urmat și pentru celelalte instituții”, a declarat prefectul județului Buzău, Leonard Dimian. 

Ședința ordinară a Colegiului Prefectural din luna aprilie a avut pe ordinea de zi 6 informări. Astfel, reprezentantul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea  Investiţiilor Rurale Buzău a prezentat raportul privind implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 la nivel național (atașamentul 1), iar Casa Județeană de Pensii Buzău a prezentat informarea privind modul de alocare și valorificare a biletelor de tratament pe anul 2020, conform criteriilor aprobate de către preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice (atașamentul 2). Direcția Județeană de  Statistică Buzău a adus în atenția membrilor Colegiului Prefectural analiza principalilor indicatori economico-sociali ai judeţului Buzău în anul 2019 (atașamentul 3), iar Agenția pentru Protecția   Mediului Buzău a prezentat informarea privind speciile strict protejate între agresiunile antropice și amenințarea comunităților locale (atașamentul 4).

Ultimele două puncte  pe ordinea de zi a ședinței au vizat o informare  privind biodiversitatea și situația ariilor naturale protejate din județul Buzău, prezentată de Agenția Națională Arii Naturale   Protejate – Serviciul Teritorial Buzău (atașamentul 5) și o informare privind desfășurarea activității de prevenire a situațiilor de urgență prestate de serviciile voluntare/private pentru situații de urgență pentru protecția populației, a mediului, a bunurilor materiale și valorilor, prezentată de Inspectoratul pentru Situații de  Urgență Buzău (atașamentul 6).

Materialele sunt disponibile și pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Buzău, la adresa: https://bz.prefectura.mai.gov.ro/sedinta-colegiului-prefectural-din-30-aprilie-2020/.