INFORMARE DE PRESĂ 22.05.2020

INFORMARE DE PRESĂ 22.05.2020

Vineri, 22.05.2020, Prefectul Județului Buzău, Leonard Dimian, a inspectat, însoțit de subprefectul Alecu Vasile, lucrările de reabilitare de la viaductul Giurca, din comuna Siriu.

Având în vedere importanța strategică a DN 10, prefectul Leonard Dimian consideră că este absolut necesar ca lucrările de reabilitare să fie finalizate cât mai rapid, chiar înainte de termen. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis acest deziderat încă din luna aprilie, când i-a convocat la Prefectură pe reprezentanții constructorului care a câștigat lucrările, pe șeful Secției Drumuri Naționale Buzău și pe reprezentanții IPJ Buzău. Începute în aprilie 2020, prin operațiunile de decopertare a covorului asfaltic, lucrările de reabilitare a DN 10 au ca timp de execuție 12 luni, însă estimările constructorului permit luarea în calcul a posibilității ca porțiunea de drum aflată în reparații să fie dată în folosință până la sfârșitul anului.

 

 CANCELARIA PREFECTULUI