Audiențe acordate de Avocatul Poporului – B. T. Ploiești

Joi 15 februarie 2024 — între orele 10:00 — 14:00, reprezentantul instituției Avocatul Poporului — Biroul Teritorial Ploiești va fi prezent în municipiul Buzău, pentru a acorda audiențe cetățenilor din județul Buzău și pentru a primi petiții.

Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Județean Buzău, situat în municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 48, în spațiul pus la dispoziție în acest scop. Cetățenii pot solicita sprijinul Avocatului Poporului în mod gratuit, fără perceperea de taxe.

Pentru operativitate, recomandăm ca la momentul acordării audienței, persoanele interesate să prezinte o cerere din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă, precum și documente justificative, în copie.

Reamintim cetățenilor că instituția Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de oricare altă autoritate publică din România și are drept drept scop apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice în raporturile acestora cu autoritățile publice.

Domeniile de activitate în care poate acționa instituția Avocatul Poporului sunt: – domeniul drepturile omului, egalitate de șanse între bărbați și femei, culte religioase și minorități naționale

  • domeniul drepturile familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap – domeniul apărarea, protecția și apărarea drepturilor copilului – Avocatul Copilului
  • domeniul armată, justiție, poliție, penitenciare
  • domeniul proprietate, muncă, protecție socială, impozite și taxe.

Se poate adresa Avocatului Poporului orice persoană care se simte nedreptățită de faptele unui funcționar public din cadrul autorităților centrale ori locale.

Pentru primirea în audiență nu este necesară programarea, toate persoanele care se vor prezenta vor fi primite în audiență.

Totodată, cetățenii care doresc să se adreseze instituției Avocatul Poporului Biroului Teritorial Ploiești pot transmite cererile și prin poștă, pe adresa biroului din municipiul Ploiești, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, etajul I, camera 155, județul Prahova sau prin e-mail pe adresa avpprahova@avp.ro.

Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0244 – 593 227.