COD ROȘU de CANICULĂ

COMUNICAT DE PRESĂ

Având în vedere prognoza meteo care anunță COD ROȘU de CANICULĂ pentru județul Buzău în zilele de 13 și 14 iulie 2024, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit, joi, pentru a adopta măsuri menite să protejeze populația și să gestioneze eficient eventualele situații de urgență, ce pot apărea pe fondul temperaturilor extreme.    În urma acestei întruniri, au fost luate următoarele decizii:

  1. Creșterea capacității operaționale a instituțiilor M.A.I.:

S-a decis creșterea capacității operaționale la nivelul instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne pentru gestionarea eficientă a situațiilor de urgență care ar putea apărea din cauza intensificării fenomenelor meteorologice extreme.

  1. Facilitarea accesului vehiculelor în caz de restricționare a circulației:

În cazul în care va fi necesară restricționarea circulației, se va facilita accesul autovehiculelor de marfă către punctele de încărcare și descărcare, mijloacelor de transport public și celor care transportă animale vii și furaje, cu avizul președintelui CJSU și respectând condițiile de siguranță impuse la nivel național.

  1. Monitorizarea calității apei potabile:

Compania de Apă Buzău va monitoriza permanent calitatea apei potabile și va asigura funcționarea continuă a sistemului centralizat de alimentare cu apă, precum și necesarul de apă în zonele unde aceasta operează.

  1. Monitorizarea zonelor forestiere:

Garda Forestieră Județeană Buzău va comunica administratorilor fondului forestier obligativitatea monitorizării permanente a zonelor forestiere, în special a celor frecventate de turiști, pentru prevenirea situațiilor de urgență.

  1. Planuri de alarmare în caz de incendii de pădure:

Direcția Silvică Buzău va pune în aplicare planurile de alarmare și mobilizare a forțelor și mijloacelor de stingere a incendiilor de pădure și colaborarea cu administrațiile publice locale și serviciile profesioniste pentru situații de urgență pentru intervenție în cazul producerii unor astfel de evenimente.

  1. Controlul și sancționarea incendiilor de vegetație:

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Buzău va efectua controale în zonele unde au loc incendii de vegetație și va aplica sancțiunile contravenționale conform legislației în vigoare.

  1. Recomandări pentru populație:

Direcția de Sănătate Publică Buzău va difuza prin mijloace mass-media locale recomandări generale pentru prevenirea afecțiunilor cauzate de caniculă și recomandări specifice pentru populația vârstnică și cu afecțiuni cronice, colaborând permanent cu primăriile din județ.

  1. Plan de intervenție al Serviciului de Ambulanță:

Serviciul de Ambulanță Județean Buzău va activa planul de intervenție pentru perioadele de caniculă, suplimentând personalul și numărul de ambulanțe.

  1. Verificarea respectării legislației muncii:

Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău va verifica agenții economici ai căror angajați desfășoară activități în aer liber, asigurând respectarea legislației în domeniu.

  1. Gestionarea resurselor de apă:

Se va asigura gestionarea echilibrată a resurselor de apă, asigurându-se în limita resurselor siguranța exploatării și, deopotrivă, onorarea clauzelor contractuale asumate de statul român. ANIF Buzău va  reglementa debitele în funcție de disponibilul asigurat de S.C. Hidroelectrica SA și Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița.

Aceste măsuri sunt esențiale pentru a proteja populația județului Buzău și a gestiona eficient eventualele situații de urgență provocate de caniculă. Rugăm toți cetățenii să respecte indicațiile autorităților și să ia măsuri de precauție pentru a se proteja pe ei și pe cei dragi.                                                                                                                                   ” În condiții fără precedent, de secetă prelungită și temperaturi extreme în toată țara, ne așteaptă în continuare o perioadă complicată, pe care o vom depăși, împreună, cu bine, prin eforturi susținute și integrate.

În primul rând, vreau să avertizez asupra faptului că prognoza ANM nu este deloc optimistă. Foarte probabil, vom avea cod roșu nu doar sâmbătă și duminică, ci și în primele zile ale săptămânii viitoare. Ba chiar, vârful manifestărilor extreme este așteptat pentru zilele de luni, marți și miercuri. În aceste condiții, în ședința C.J.S.U. desfășurată după videoconferința convocată de vicepremierul Cătălin Predoiu, am pus în vedere conducătorilor instituțiilor din județul Buzău că avem nevoie de mobilizare cod roșu, inclusiv la nivelul primăriilor, prin activarea permanenței pe componenta C.L.S.U.

Centrele de permanență sunt deschise 24 din 24, primăriile amenajează puncte de prim ajutor, farmaciile vor veni și ele în sprijinul populației cu zone de răcorire, însă chiar și așa, este nevoie să înțelegem intensitatea acestui episod care urmează.

Începând cu sâmbătă, vă recomandăm să rămâneți la umbră și răcoare, mai ales în miezul zilei, între orele 11.00 și 17.00, hidratați–vă cu apă și fiți prudenți. Evitați focul în natură și sesizați orice risc la 112. Va fi vital să acționăm, rapid, împreună.

Urmează, așadar, cel puțin 5 zile de foc și am încredere că noi, buzoienii, le vom depăși cu bine împreună”, a declarat prefectul județului Buzău, Daniel Marian Țiclea.

 

BIROUL DE RELAȚII CU PRESA AL INSTITUȚIEI PREFECTULUI – JUDEȚUL BUZĂU