Comunicat privind activitatea Biroului Teritorial Ploieşti pe semestrul I al anului 2023

În primele șase luni ale anului 2023 la Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului au fost primiți în audiență 363 cetățeni, au fost depuse 190 de petiții și au fost primite 475 apeluri telefonice.

De asemenea, au fost înregistrate 85 sesizări din oficiu și au fost efectuate 17 anchete proprii, în urma cărora au fost emise de către Avocatul Poporului 5 recomandări pentru remedierea deficiențelor rezultate in urma verificărilor. Detalii referitoare la recomandările emise pot fi studiate pe pagina de internet a instituției Avocatul Poporului www.avp.ro.

Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, în competența Biroului Teritorial Ploiești sunt cuprinse judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa, iar activitatea se desfăşoară de regulă la sediul biroului. Reprezentanții Biroului Teritorial Ploieşti s-au deplasat însă lunar în judeţele Buzău şi Dâmboviţa pentru acordarea de audienţe şi pentru a primi petiţii.

Situaţia activității pe semestrul I al anului 2023, pentru județele arondate se prezintă astfel: 

Total                       Prahova             Buzău               Dâmboviţa

Audienţe                       363                            235                     72                       56

Petiţii primite               190                               84                     32                       73

Apeluri telefonice        475                             297                   102                       76

Sesizări din oficiu          85                               39                     18                       28

Anchete proprii              17                               11                      2                         4

Recomandări                   5                                 2                       1                         2

Pentru cei interesați, reamintim că Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului are sediul în municipiul Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 155; tel./fax – 0244.593.227, program de audienţe: luni-joi – orele 09,00-16,00, vineri – orele 09,00-14,00, iar petiţiile pot fi trimise și  prin poştă, prin e-mail la adresa avpprahova@avp.ro sau prin fax. Menționăm că petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxe de timbru, iar audiențele sunt gratuite.

De asemenea, vă invităm să accesaţi site-ul instituţiei Avocatul Poporului la adresa www.avp.ro, care conţine informaţii detalitate cu privire la activitatea instituției.

 

BIROUL TERITORIAL PLOIEȘTI

Consilier coordonator,

 Maria Mirabela Mălăescu