GUVERNUL ROMÂNIEI
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢULUI BUZĂU
COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
HOTĂRÂRE
privind validarea ratei de incidență
la nivelul municipiului Buzău și a localităților Largu, Gherăseni și Grebănu, județul Buzău
Având în vedere:
– prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată și modificată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare;
– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind structura organizatorică, atribuţiilor, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă;
– prevederile H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;
– prevederile din Legea nr. 55/2020, cu modificările si completările ulterioare, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile H.G. nr. 432/08.04.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
– prevederile art.4 din Hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr.92/08.04.2021;
– adresa nr. 5595/21.04.2021 a Direcției de Sănătate Publică Buzău, privind rata de incidența la nivelul localităților din județul Buzău, cumulată la 14 zile, respectiv incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează.
În temeiul capitolului IV pct. 4.3 din Regulamentul privind organizarea, atribuţiile şi funcţionarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă aprobat prin Ordinul Prefectului Judeţului Buzău nr.782 /19.12.2018
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Începând cu data de 22.04.2021 se ridică măsurile stabilite la nivelul localității Largu (1,36/1000), având în vedere că incidența cumulată în ultimele 14 zile este sub 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori și se aplică măsurile prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 22:00;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 22:00;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;
– se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări servicii în spații închise/deschise, publice și /sau private să își organizeze și să desfășoare activitatea în intervalul orar 5.00-21.00.
Art.2. Validarea ratei de incidență la nivelul localității Grebănu (1,68/1000) unde rata de incidență este mai mare de 1,5 cazuri și mai mică sau egală cu 3 cazuri la 1.000 de locuitori și aplicarea măsurilor prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:
– organizarea şi desfăşurarea activităţii în instituţiile de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, după caz;
– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 22:00;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 22:00;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Art.3. Începând cu data de 22.04.2021 la nivelul municipiului Buzău (2,68/1000) unde rata de incidență este mai mare de 1,5 cazuri și mai mică sau egală cu 3 cazuri la 1.000 de locuitori, se stabilesc măsurile prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:
– organizarea şi desfăşurarea activităţii în instituţiile de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, după caz;
– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 22:00;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 6:00 – 22:00;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Art.4. Începând cu data de 22.04.2021 la nivelul localității Gherăseni (5,22/1000) unde rata de incidență este mai mare de 3,0 cazuri la 1.000 de locuitori se mențin măsurile prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 432/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:
– organizarea şi desfăşurarea activităţii în instituţiile de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;
– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități;
– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă, cu excepția celor care comercializează bilete de tip LOTO, pariuri și lozuri, doar pentru activitatea de vânzare a acestora, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, conform Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 60/2020;
– măsurile suplimentare pentru incidență mai mare de 4/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 7,5/1000 de locuitori, stabilite potrivit prevederilor Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 101/14.04.2021 își mențin aplicabilitatea, cu excepția situației în care incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3,5/1000 locuitori.
Art.5. Măsurile stabilite potrivit prevederilor art. 2, art.3 și art. 4, vor fi aplicate pentru o perioadă de 14 zile cu evaluare la finalul acestei perioade.
Art.6. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Neron Lupaşcu” al județului Buzău prin Secretariatul Tehnic Permanent, va comunica prezenta hotărâre membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă și Comitetelor locale pentru situații de urgență Buzău, Largu, Gherăseni și Grebănu, județul Buzău.
P R E Ş E D I N T E
P R E F E C T
Silviu Iordache
VICEPREŞEDINTE VICEPREȘEDINTE
PREŞEDINTELE CONSILIULUI
JUDEŢEAN BUZĂU î. Inspector Şef ISU Buzău
Neagu Petre Emanoil Col. Tudoroiu Nicolae
Buzău ___________2021
Nr. ______
Hotărârea a fost adoptată cu voturi ____ pentru” voturi ___împotrivă”___ abţineri din cei ___ membri prezenţi şi preşedintele Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău.