Hotărâre validare rată incidență NR_ 139-14_06_2021

HOTĂRÂRE privind stabilirea unor măsuri de diminuare a impactului tipului de risc, în aplicarea H.G. nr. 636/09.06.2021, pe raza județului Buzău

Având în vedere:

– prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată și modificată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind structura organizatorică, atribuţiilor, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă;

– prevederile H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;

– prevederile din Legea nr. 55/2020, cu modificările si completările ulterioare, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei, cu modificările și completările ulterioare;

– prevederile H.G. nr. 636/09.06.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, actualizată;

– adresa nr. 5/8497/14.06.2021 a Direcției de Sănătate Publică Buzău, privind rata de incidența  la nivelul localităților din județul Buzău, cumulată la 14 zile, respectiv incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează.

În temeiul capitolului IV pct. 4.3 din Regulamentul privind organizarea, atribuţiile şi funcţionarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă aprobat prin Ordinul Prefectului Judeţului Buzău nr.782 /19.12.2018

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. În unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Buzău, prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, se dispun, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 14.06.2021, următoarele măsuri:

  • organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte:
  1. sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului și cu purtarea măştii de protecţie;
  2. sunt permise cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spațiului, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
  • organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in:
  1. sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie; participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
  • organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale:
  1. sunt permise cu participarea unui număr mai mare de 1.000 de spectatori, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum şi cu purtarea măştii de protecţie; participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 44 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. activităţile sunt interzise la nivelul judeţelor/localităţilor unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori;
  • organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente:
  1. se permite cu un număr de participanţi de maximum 70 de persoane în exterior şi de maximum 50 de persoane în interior; la stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani;+
  2. se permite până la capacitatea maximă a spaţiului în exterior sau în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  3. se permite cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  4. se permite organizarea de evenimente private (nunți, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, până la capacitatea maximă a spațiului în exterior în județele/localitățile unde incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore sau se află în perioada cuprinsă între a 15a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
  5. este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
  • organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene:
  1. se permitecu un număr de participanţi de maximum 70 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii;
  2. cu un număr de participanţi mai mare de 70 de persoane în interior şi mai mare de 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • organizarea de conferinţe:
  1. se permite cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii;
  2. se permite cu un număr de participanţi mai mare de 100 de persoane în interior cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi la terase:
  1. este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00;
  2. este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00 dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  3. este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;
  • activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum şi la terasele acestora:
  1. este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00;
  2. este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00 dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  3. este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în judeţele/localităţile unde este depăşită incidenţa de 3/1.000 de locuitori în ultimele 14 zile;

(9) în cazul evenimentelor private aferente nunților și botezurilor, activitățile prevăzute la pct. 7-8 se pot desfășura până la ora 2,00;

(10) activitatea în baruri, cluburi şi discoteci este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și se interzice la o incidență mai Mai mare de 3/1000 locuitori;

(11) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness:

  1. este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
  2. este permisă până la capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

(12) activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc:

  1. este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului;
  2. este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

(13) activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare:

  1. este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului;
  2. este interzisă la depăşirea incidenţei de 3/1.000 de locuitori;

     (14) activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, cu condiţia ca însoţitorii copiilor să fie vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

      (15) activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

      (16) se permit festivităţile organizate în spaţii deschise, prilejuite de terminarea anului şcolar, cu participarea personalului didactic, a elevilor, precum şi a însoţitorilor acestora; participarea însoţitorilor este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educaţiei şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

Art.2. Măsurile stabilite potrivit prevederilor prezentei hotarâri se completează cu celelalte prevederi din H.G. nr. 637/2021 cu modificările și completările ulterioare, ele urmând a fi reevaluate de către C.J.S.U.  Buzău la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate.

Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziții contrare acesteia, stabilite prin Hotărâri ale C.J.S.U. Buzău, își încetează aplicabilitatea.

Art.4. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Neron Lupaşcu” al județului Buzău prin Secretariatul Tehnic Permanent, va comunica prezenta hotărâre membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă și Comitetelor locale pentru situații de urgență din județul Buzău.

                                                           P R E Ş E D I N T E

P R E F E C T

Silviu Iordache

 

VICEPREŞEDINTE                                                          VICEPREȘEDINTE

PREŞEDINTELE CONSILIULUI

JUDEŢEAN BUZĂU                                                     î. Inspector Şef ISU Buzău

Neagu Petre Emanoil                                                         Col. Tudoroiu Nicolae

Anexa nr_1 la HCJSU nr_139 din 14_06_2021 (1)