ORDIN privind convocarea în şedinţă ordinară a Colegiului Prefectural al Judeţului Buzău, 18.05.2021

Având în vedere:

– prevederile art. 267 alin. (1) şi alin. (3) din  O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

– prevederile HG nr. 906/2020 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;

– prevederile Regulamentului de funcţionare a Colegiului Prefectural al Judeţului Buzău, aprobat prin Ordinul Prefectului nr. 846/10.11.2020;

În temeiul art. 275 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,

Prefectul Judeţului Buzău emite următorul

O R D I N:

Art. 1. Se convoacă în şedinţă ordinară, în sistem videoconferință, Colegiul Prefectural al Judeţului Buzău, la data de 27.05.2021, ora 11:00.

Art. 2.  Ordinea de zi este următoarea:

1.Informare privind Planul Național de Redresare și Reziliență ;

Prezintă : Silviu Iordache – Prefect al Județului Buzău.

2.Raport privind activitatea Grupurilor de Acțiune Locală în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020;

Prezintă : Vioiu Cristinel, Director, Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Buzău.

3.Informare privind pregătirea campaniei de irigaţii în anul 2021 pentru asigurarea unui nivel optim de umiditate a solului în amenajările de irigaţii de utilitate publică din judeţul Buzău;

Prezintă :  Carpen Claudiu , Director, ANIF – Filiala de Îmbunătăţiri Funciare Buzău.

4.Diverse

Art. 3. La lucrările şedinţei participă membrii și invitații Colegiului Prefectural al Judeţului Buzău, reorganizat prin Ordinul Prefectului nr.279/20.04.2021.

Art. 4. Secretariatul Colegiului Prefectural al Judeţului Buzău, împreună cu compartimentul informare, relații publice, secretariat și arhivare vor duce la îndeplinire prezentul ordin,  prin înregistrare și comunicare membrilor colegiului.