ȘEDINȚA COLEGIULUI PREFECTURAL DIN 30 martie 2020
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
INSTITUŢIA PREFECTULUI – JUDEŢUL BUZĂU
ORDIN privind convocarea în şedinţă ordinară a Colegiului Prefectural al Judeţului Buzău
Având în vedere:
- prevederile art. 267 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 626 din U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Regulamentului de funcţionare a Colegiului Prefectural al
Judeţului Buzău, aprobat prin Ordinul Prefectului nr. 76/06.02.2014;
– prevederile Decretului Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.
În temeiul art. 275 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Prefectul Judeţului Buzău emite următorul
O R D I N:
Art. 1. Se convoacă în şedinţă ordinară, în sistem audioconferință, Colegiul Prefectural al Judeţului Buzău, la data de 30.03.2020, ora 10:00.
Art. 2. Ordinea de zi este următoarea:
- Raport privind implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 la nivel național.
Prezintă: Vioiu Cristinel – Director, Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Buzău
- Informare privind schemele de sprijin ce pot fi solicitate de către fermieri în anul 2020, cu finanţare de la bugetul naţional şi comunitar. – disponibil aici
Prezintă: Stelea Claudia – Director executiv, APIA – Centrul Județean Buzău
- Raport privind accidentele de muncă şi bolile profesionale înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău în anul 2019. – disponibil aici
Prezintă: Manolescu Cecilia – Inspector şef, Inspectoratul Teritorial de Muncă Buzău
- Proiect de Hotărâre privind aprobarea „Planului de măsuri pentru buna desfăşurare a activităţii de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare tradiţionale, precum şi asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, atât în perioada premergătoare, cât şi în timpul Sărbătorilor Pascale, la nivelul judeţului Buzău”.
Prezintă: Leonard Dimian – Prefectul Județului Buzău
- Diverse.
Art. 3. La lucrările şedinţei participă membrii Colegiului Prefectural al Judeţului Buzău, constituit prin Ordinul Prefectului nr. 5/07.01.2020, cu modificările şi completările ulterioare şi invitaţii prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 4. Secretariatul Colegiului Prefectural al Judeţului Buzău, împreună cu Serviciul Afaceri Europene, Relaţii Internaţionale, Dezvoltare Economică, Strategii Guvernamentale, Servicii Deconcentrate, Situaţii de Urgenţă, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin, prin înregistrare şi comunicare membrilor colegiului.
P R E F E C T
Leonard Dimian
SUBPREFECT
Alecu Vasile
Vizat
Control de legalitate
Şef serviciu, Vasile Militaru
Buzău 24.03.2020
Nr. 237
Anexa la Ordinul Prefectului Judeţului Buzău
Nr. 237/24.03.2020
INVITAŢI
La şedinţa Colegiului Prefectural al Judeţului Buzău
– Preda Elena | Subprefect, Instituția Prefectului – Județul Buzău |
– Petre Adrian Robert | Vicepreşedinte, Consiliul Judeţean Buzău |
– Pororo Anca | Şef serviciu, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Buzău |
– Antohi Marius | Coordonator al Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale a Judeţului Buzău |
– Constantin Valentin | Comandantul Centrului Militar Buzău |
– Marin Ştefan | Coordonator, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Buzău |
– Vasilache Valeriu | Şeful Serviciului Judeţean de Protecţie Internă Buzău |
– Enache Corneliu | Şeful Serviciului Judeţean Anticorupţie Buzău |
– Olariu Vasile | Şef agenţie, ARR – Agenţia Buzău |
– Velicu Leon | Şef secţie, Secţia Drumuri Naţionale Buzău |