ORDIN
privind organizarea festivităţilor dedicate ”Zilei Naţionale a României”
Având în vedere:
- prevederile art. 12, alin. (2) din Constituţia României, republicată;
- prevederile Legii nr. 10/1990 privind proclamarea Zilei Naţionale a României;
- prevederile Legii nr. 215/2016 privind ceremoniile oficiale;
- referatul nr.15529/16.11.2022, întocmit în cadrul Compartimentului informare, relații publice, secretariat și arhivare;
În temeiul art. 275 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare
Prefectul Judeţului Buzău emite următorul,
ORDIN:
Art. 1 Se aprobă organizarea festivităţilor dedicate „Zilei Naţionale a României”, care se vor desfăşura în data de 1 decembrie 2022 în Municipiul Buzău, Calea Eroilor, începând cu ora 11.00.
Art. 2 Se aprobă Programul desfășurării festivităților din data de 1 decembrie 2022 dedicate sărbătoririi „Zilei Naționale a României”, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 3 Comandantul Garnizoanei Buzău va dispune măsurile ce se impun pentru organizarea ceremoniei militare prilejuită de această sărbătoare naţională, care va include defilare cu personal și tehnică.
Art. 4 Compartimentul informare, relații publice, secretariat și arhivare va duce la îndeplinire prezentul ordin, prin înregistrare şi comunicare.
P R E F E C T,
Daniel – Marian ȚICLEA
Avizat pentru legalitate Contrasemnează
p.Șef serviciu juridic, Secretar General,
c.jr.Ion Cioată Raluca-Ecaterina Alexandru
Buzău, 17.11.2022
Nr. 710
Compartimentul informare, relații publice, secretariat și arhivare
Anexa la O.P. nr.710/17.11.2022
APROB,
P R E F E C T,
Daniel – Marian ȚICLEA
DE ACORD,
COMANDANTUL GARNIZOANEI BUZĂU,
General – maior
Ciprian MARIN
PROGRAMUL
desfăşurării festivităților din data de 1 decembrie 2022 dedicate sărbătoririi
”Zilei Naţionale a României”
- LOCUL ŞI ORA DESFĂŞURĂRII:
- Calea Eroilor, Municipiul Buzău– ora 11.00.
- PARTICIPANŢI:
- Parlamentul României;
- Primăria Municipiului Buzău;
- Consiliul Judeţean Buzău;
- Instituţia Prefectului – Judeţul Buzău;
- Garnizoana Buzău;
- Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei;
- Asociația Națională a Veteranilor de Război – filiala Buzău;
- Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere – filiala Buzău;
- Asociaţia Naţională Cultul Eroilor ”REGINA MARIA” – filiala Buzău;
- Asociația Română pentru Propaganda și Istoria Aeronauticii ;
- Clubul Paraşutiştilor “Şoimii” Buzău;
- Asociaţia Cercetaşilor Militari în Rezervă şi Retragere Buzău;
- Asociația Militarilor Veterani și Veterani cu Dezabilități – filiala Buzău;
- Fundația Mareșal Alexandru Averescu;
- Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău;
- Direcția Județeană de Informații Buzău;
- Direcția Județeană de Telecomunicații Speciale Buzău;
- Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău;
- Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău;
- Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen Buzău;
- Cadre militare din garnizoană;
- Mass-media locală și corespondenții mass-mediei centrale.
- DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢILOR:
ORA | A C T I V I T A T E A | DURATA |
11.00
11.01 |
– Semnalul ATENȚIUNE dat de trompetist; intonarea marșului de întâmpinare de către Muzica militară;
– Întâmpinarea persoanelor oficiale, prezentarea onorului prefectului județului Buzău și comandantului garnizoanei Buzău; salutarea Drapelului de Luptă de către persoanele oficiale; – Ocuparea locului în dispozitiv. |
1 min. |
11.01
11.04 |
– Intonarea „IMNULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI”. | 3 min. |
11.04
11.14 |
– Oficierea serviciului religios. | 10 min. |
11.14
11.30 |
– Alocuțiuni:
– Ministrul Culturii; – Primarul Municipiului Buzău; – Președintele Consiliului Județean Buzău; – Prefectul Județului Buzău; – Comandantul Garnizoanei Buzău; |
16 min. |
11.30
11.33 |
– Intonarea de către Muzica Militară a Imnului Diviziei 2 Infanterie. | 3 min |
11.33
12.00 |
– DEFILARE CU PERSONAL ȘI TEHNICĂ. | 27 min |
12.00
12.30 |
– Încheirea ceremoniei militare și deplasarea efectivelor gărzii de onoare la unitățile de care aparțin. | 30 min |
- COMPUNEREA GĂRZII DE ONOARE:
- Comandantul Gărzii de Onoare;
- Drapelul de luptă cu garda drapelului;
- Plutoane de militari;
- Muzica Militară.
- Tehnică Militară.
- ÎNDRUMAREA ŞI RESTRICŢIONAREA CIRCULAŢIEI AUTO :
- în data de 30.11.2022 între orele 08.30-12.00 pe Calea Eroilor: Poliția Municipiului Buzău și Poliția Locală Buzău – pentru desfășurarea antrenamentului general;
- în data de 01.12.2022, între orele 09.30-13.00 pe Calea Eroilor: Poliția Municipiului Buzău și Poliția Locală Buzău;
- în data de 29.11.2022, între orele 08.00-11.00, resticționarea circulației pe Calea Eroilor pentru instalarea tribunei oficiale: Poliția Locală Buzău.
- ASIGURAREA ORDINII PUBLICE ÎN ZONĂ :
- în data de 30.11.2022 între orele 08.30 – 12.30 pe Calea Eroilor: Inspectoratul Județean de Jandarmi și Poliția Locală Buzău – pentru desfășurarea antrenamentului general;
- în data de 01.12.2022, între orele 09.30 – 13.30, pentru desfășurarea ceremoniei pe Calea Eroilor – Inspectoratul Județean de Jandarmi și Poliția Locală Buzău
Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău va asigura garduri de protecție în zona tribunei și a locului de dispunere a Muzicii militare.
- SONORIZAREA:
-se va asigura de către Cercul Militar Buzău împreună cu Primăria Municipiului Buzău prin URBIS SERV.
- SERVICIUL RELIGIOS
– asigurat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei împreună cu preoții militari din garnizoana Buzău.
- INVITAREA MASS-MEDIEI LOCALE LA FESTIVITATE:
-prin grija autorităţilor locale.
10. ALTE PRECIZĂRI:
- Primăria Municipiului Buzău va asigura curățenia la locul de desfășurare a ceremoniei și a defilării militare;
- Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău va asigura două autospeciale SMURD cu echipaje medicale pentru asigurarea de specialitate a activităților în data de 01.12.2022, ora 09.30 pe Calea Eroilor.