Comunicat privind activitatea Biroului Teritorial Ploieşti în primele 9 luni ale anului 2023

În primele nouă luni ale anului 2023 la Biroul Teritorial Ploiești al instituției Avocatul Poporului au fost primiți în audiență 567 cetățeni, au fost depuse 267 de petiții și au fost primite 698 apeluri telefonice.

De asemenea, au fost înregistrate 114 sesizări din oficiu și au fost efectuate 21 anchete proprii, în urma cărora au fost emise de către Avocatul Poporului 8 recomandări pentru remedierea deficiențelor rezultate in urma verificărilor. Detalii referitoare la recomandările emise pot fi studiate pe pagina de internet a instituției Avocatul Poporului www.avp.ro.

Potrivit Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, republicată, în competența Biroului Teritorial Ploiești sunt cuprinse judeţele Prahova, Buzău şi Dâmboviţa, iar activitatea se desfăşoară de regulă la sediul biroului. Reprezentanții Biroului Teritorial Ploieşti s-au deplasat însă lunar în judeţele Buzău şi Dâmboviţa pentru acordarea de audienţe şi pentru a primi petiţii.

Situaţia activității pe în primele 9 luni ale anului 2023, pentru județele arondate se prezintă astfel: 

Total                       Prahova             Buzău               Dâmboviţa

Audienţe                       567                            386                     99                       82

Petiţii primite               267                             124                     44                       99

Apeluri telefonice        698                             448                   142                      108

Sesizări din oficiu       114                               56                     22                       36

Anchete proprii              21                               11                      2                         8

Recomandări                   8                                 2                       2                         4

Pentru cei interesați, reamintim că Biroul Teritorial Ploieşti al instituţiei Avocatul Poporului are sediul în municipiul Ploieşti, B-dul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 155; tel./fax – 0244.593.227, program de audienţe: luni-joi – orele 09,00-16,00, vineri – orele 09,00-14,00, iar petiţiile pot fi trimise și  prin poştă, prin e-mail la adresa avpprahova@avp.ro sau prin fax. Menționăm că petițiile adresate instituției Avocatul Poporului sunt scutite de taxe de timbru, iar audiențele sunt gratuite.

De asemenea, vă invităm să accesaţi site-ul instituţiei Avocatul Poporului la adresa www.avp.ro, care conţine informaţii detalitate cu privire la activitatea instituției.

 

BIROUL TERITORIAL PLOIEȘTI

Consilier coordonator,

 Maria Mirabela Mălăescu