Hotărâre validare rată incidență NR_ 128-18_05_2021

HOTĂRÂRE privind stabilirea unor măsuri de diminuare a impactului tipului de risc, în aplicarea H.G. nr. 531/10.05.2021 cu modificările și completările ulterioare, pe raza județului Buzău  

Având în vedere:

– prevederile O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată și modificată prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

– prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1491/2004 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind structura organizatorică, atribuţiilor, funcţionarea şi dotarea comitetelor şi centrelor operative pentru situaţii de urgenţă;

– prevederile H.G. nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc;

– prevederile din Legea nr. 55/2020, cu modificările si completările ulterioare, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea pandemiei, cu modificările și completările ulterioare;

– prevederile H.G. nr. 531/10.05.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

– prevederile H.G. nr. 550/14.05.2021 pentru modificarea și completarea Anexelor nr. 2 și 3 la H.G. nr. 531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

– adresa nr. 4/7114/18.05.2021 a Direcției de Sănătate Publică Buzău, privind rata de incidența  la nivelul localităților din județul Buzău, cumulată la 14 zile, respectiv incidența cumulată a cazurilor calculată pe un interval de 14 zile cuprins între a 17-a zi și a 3-a zi, anterioare datei în care aceasta se realizează.

În temeiul capitolului IV pct. 4.3 din Regulamentul privind organizarea, atribuţiile şi funcţionarea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă aprobat prin Ordinul Prefectului Judeţului Buzău nr.782 /19.12.2018

HOTĂRĂŞTE:

Art. 1. În unitățile administrativ-teritoriale de pe raza județului Buzău, prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, se dispun, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 18.05.2021, următoarele măsuri:

a)în aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 și pct. 8 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată la 14 zile din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori;

b)în aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 și pct. 10 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori,

cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare;

c)în aplicarea prevederilor art. 1 pct. 16 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, se permite organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr de participanți de maximum 50 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de 2 mp pentru fiecare persoană, cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății;

d)în aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 și pct. 5 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00-24,00, cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului;

e)în aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2^1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT- PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;

  1. f) în aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00- 24,00, cu respectarea obligațiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului;
  2. g) în aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2^2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5,00-24,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;
  3. h) în aplicarea art. 6 pct. 3 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute la lit. d)-g) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
  4. i) în aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu excepția celor prevăzute la lit. h), cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor;
  5. j) în aplicarea prevederilor 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, nu este permisă activitatea în cluburi și discoteci;
  6. k) în aplicarea prevederilor 10 pct. 4 și pct. 8 din Anexa nr.3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului; operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc au obligația să respecte orarul de lucru cu publicul și restricțiile stabilite prin hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României;
  7. l) în aplicarea prevederilor 10 pct. 3^1 din Anexa nr.3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană;
  8. m) în aplicarea prevederilor 10 pct. 3^2 din Anexa nr.3 la H.G. nr.531/2021 cu modificările și completările ulterioare, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Art.2. Măsurile stabilite potrivit prevederilor prezentei hotarâri se completează cu celelalte prevederi din H.G. nr. 531/2021 cu modificările și completările ulterioare, ele urmând a fi reevaluate de către C.J.S.U.  Buzău la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate.

Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziții contrare acesteia stabilite prin Hotărâri ale C.J.S.U. Buzău își încetează aplicabilitatea.

Art.4. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Neron Lupaşcu” al județului Buzău prin Secretariatul Tehnic Permanent, va comunica prezenta hotărâre membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă și Comitetelor locale pentru situații de urgență din județul Buzău.

                                             P R E Ş E D I N T E

P R E F E C T

Silviu Iordache

 

VICEPREŞEDINTE                                                          VICEPREȘEDINTE

PREŞEDINTELE CONSILIULUI

JUDEŢEAN BUZĂU                                                     î. Inspector Şef ISU Buzău

Neagu Petre Emanoil                                                         Col. Tudoroiu Nicolae