Informații despre progresul implementării proiectului ”Reabilitare Palat Administrativ (Corp C1, Corp C2), sediul Instituției Prefectului – Județul Buzău”
PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!
Instituția Prefectului – Județul Buzău, beneficiar al investiției „Reabilitare Palat Administrativ (Corp C1, Corp C2), sediul Instituției Prefectului–Județul Buzău”, implementată în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne, în cadrul contractului de finanțare nr. 141.321/14.12.2022, derulat cu fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), aduce la cunoștința publicului următoarele informații referitoare la progresul proiectului:
Pe data de 10 august anul curent, au fost încărcate în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice Anunțul de participare simplificat și Documentația de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect Servicii de proiectare și inginerie (fazele DTAC, DTOE, PT, DDE), asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiţii. Reamintim că finanțarea europeană a proiectului, în valoare totală estimată de 21.754.293 lei (cu TVA), este asigurată prin Componenta 5 a PNRR, Valul Renovării, Operațiunea Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice, titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B2.1/1, runda 1, valoarea maximă eligibilă a proiectului fiind de 12.890.206,13 lei.
Stadiul derulării procedurii de achiziție a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor este avansat, deschiderea ofertelor fiind programată pe data de 12.09.2023.
În urma implementării investițiilor aprobate spre finanțare, sediul Instituției Prefectului – Județul Buzău va trece de la clasa energetică C la clasa energetică A.
Conform contractului de finanțare, perioada de implementare a proiectului este de 24 luni de la data semnării contractului, respectiv 16.01.2023, cu respectarea termenului-limită de 30 iunie 2026, care nu poate fi depășit.
Date de contact: Instituția Prefectului – Județul Buzău, B-dul Nicolae Bălcescu, nr. 48, Buzău, Județul Buzău● Tel.: 0238.710.609 ● Fax 0238.721.694 ● Web: www.prefecturabuzau.ro ● E-mail: uip@prefecturabuzau.ro
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.