Măsuri ale structurilor MAI, pentru sărbători pascale în liniște și siguranță

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

INSTITUȚIA PREFECTULUI – JUDEȚUL BUZĂU

                                                                                       13  aprilie 2023

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Pentru sărbători pascale în liniște și siguranță, la nivelul județului Buzău,  în această perioadă, structurile Ministerului Afacerilor Interne au suplimentat efectivele care vor fi în teren, urmând a se acorda o atenție deosebită zonelor aglomerate, bisericilor și altor locașuri de cult,  zonelor de agrement unde buzoienii obișnuiesc să vină de sărbători, dar și șoselelor naționale, fiind prognozată o creștere a traficului rutier, asemenea tuturor acestor perioade, a sărbătorilor.

Astfel,  la Buzău,  zilnic vor acționa circa 200 de poliţişti din cadrul tuturor structurilor operative. Poliţiştii vor desfăşura, alături de partenerii instituţionali cu atribuţii în domeniu activităţi specifice în târguri, oboare, pieţe, precum şi pe arterele de circulaţie, pentru verificarea respectării legalităţii în domeniul transportului şi comerţului cu animale şi a tuturor produselor alimentare şi nealimentare tradiţionale, în scopul protejării populaţiei împotriva activităţilor comerciale desfăşurate fără respectarea cadrului legal.

Au fost stabilite şi măsuri pe linie de poliţie rutieră atât în localităţi, cât şi în afara acestora, cu preponderenţă în partea a doua a zilei şi pe timpul nopţii, în zonele cu afluenţă de participanţi la trafic, acţionându-se ferm pentru combaterea principalelor abateri generatoare de evenimente rutiere – viteza excesivă sau neadaptată condiţiilor de drum, imprudenţa pietonală, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau altor substanţe interzise – şi pentru înlăturarea stărilor de pericol ce se pot crea pe fondul încălcării normelor rutiere.

Totodată, în perioada sărbătorilor pascale, Inspectoratul de Jandarmi Județean Buzău, cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile Ploiești, va asigura ordinea publică în zonele unde vor avea loc slujbe religioase ce presupun mari aglomerări de persoane, astfel încât acestea să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți participanții. Cea mai relevantă misiune, din perspectiva numărului mare al cetățenilor prezenți an de an, va avea loc în zona Catedralei Arhiepiscopale Înălțarea Domnului, unde jandarmii buzoieni vor fi prezenți împreună cu celelalte forțe angrenate în asigurarea măsurilor de ordine și liniște publică.                                       Totodată, premergător sărbătorilor pascale, specialiştii ISU Buzău din cadrul Inspecţiei de Prevenire desfășoară activităţi de control și informare preventivă la biserici şi mănăstiri din judeţul Buzău.  Misiunile ce au început încă de la debutul acestei săptămâni, se vor încheia în noaptea de Înviere, când pompierii buzoieni vor fi prezenţi în bisericile şi mănăstirile cu afluenţă mare de persoane, printre care Mănăstirea Ciolanu și Arhiepiscopie, pentru a se asigura că slujbele religioase se vor desfăşura în condiţii de siguranţă, dar și pentru a interveni prompt în situația producerii unor evenimente cu impact negativ. În total, 150 de pompieri vor acționa zilnic, în această perioadă a sărbătorilor, cu posibilitatea ca efectivele să fie suplimentate,  în cazul producerii unor evenimente cu impact major.                         În perioada sfintelor sărbători pascale, și specialiştii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Buzău vor desfășura, la nivelul județului, activități de prevenire și informare cu privire la efectele negative ale consumului de droguri, pentru persoanele care se vor afla în zonele turistice sau de agrement, în locurile de cazare, în spațiile recreaționale de petrecere a timpului liber sau persoanelor care participă la evenimente cultural-artistice.

Totodată, conducerea Instituției Prefectului Județul-Buzău va fi la datorie în această perioadă. Prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea, alături de subprefecți si de secretarul general al Prefecturii vor fi în județ si vor monitoriza lucrurile îndeaproape, astfel încât, la finalul sărbatorilor pascale, să putem concluziona că Buzăul a avut parte de liniște, iar cetatenii au sărbătorit Învierea Domnului, în siguranță și fără a avea parte de incidente.

Vă dorim o sărbătoare a Paștelui în pace, liniște, siguranță, bucurie și cu lumină în suflet, în casele și viețile dumneavoastră!

 

Biroul de presă Instituția Prefectului – Județul Buzău