Ziua Armatei Române

    MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

    INSTITUŢIA  PREFECTULUI – JUDEŢUL BUZĂU

 

ORDIN

privind organizarea festivităţilor dedicate 

”Zilei Armatei României”

 

          Având în vedere:

  • prevederile Decretului nr.381/1959 pentru declararea zilei de 25 octombrie ca „Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române”;
  • prevederile Legii nr.215/2016 privind ceremoniile oficiale;
  • referatul nr. 13803/17.10.2022, întocmit în cadrul Compartimentului informare, relații publice, secretariat și arhivare;

   În temeiul art. 275 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul Administrativ cu modificările și completările ulterioare

 

Prefectul Judeţului Buzău emite următorul,

ORDIN:

Art. 1 Se aprobă organizarea  festivităţilor  dedicate  „Zilei  Armatei României”, care se vor desfăşura în data de 25 octombrie 2022, în localitatea Siriu, la Cimitirul Eroilor Siriu începând cu ora 11.00 și în Municipiul Buzău, la Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului începând cu ora 19.00.

Art. 2  Se aprobă Programul festivităţilor care vor avea loc cu această ocazie, în localitatea Siriu, conform anexei  nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 3  Se aprobă Programul festivităţilor care se vor desfăşura cu această ocazie, în municipiul Buzău, conform anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.

     Art. 4  Comandantul Garnizoanei Buzău va dispune măsurile ce se impun pentru organizarea ceremoniilor militare prilejuite de această sărbătoare naţională.

Art. 5  Compartimentul informare, relații publice, secretariat și arhivare va duce la îndeplinire prezentul ordin, prin înregistrare şi comunicare.

 

 

PROGRAMUL

DESFĂŞURĂRII  FESTIVITĂŢILOR  ORGANIZATE CU PRILEJUL

„ ZILEI  ARMATEI ROMÂNIEI ” – 25 octombrie 2022

 

  1. LOCUL ŞI ORA DESFĂŞURĂRII:
  • Cimitirul Eroilor Siriu – ora 11.00.

 

  1. PARTICIPANŢI:
  • Parlamentul României;
  • Primăria localității Siriu;
  • Primăria Municipiului Buzău;
  • Consiliul Judeţean Buzău;
  • Instituţia Prefectului – Judeţul Buzău;
  • Garnizoana Buzău;
  • Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei;
  • Fundația Mareșal Alexandru Averescu;
  • N.V.R. – filiala Buzău;
  • N.C.M.R.R. – filiala Buzău;
  • Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „REGINA MARIA” – filiala Buzău;
  • R.P.I.A. – filiala Buzău;
  • Asociaţia Paraşutiştilor „Şoimii” Buzău;
  • Asociaţia Cercetaşilor Militari în Rezervă şi Retragere;
  • Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău;
  • Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen Buzău;
  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău;
  • Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău;
  • Direcţia Judeţeană de Informaţii Buzău;
  • Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Buzău;
  • C.M.R.R. – S.R.I. – filiala Buzău;
  • C.M.R.R. – M.A.I. – filiala Buzău;
  • Muzeul Județean Buzău;
  • Cadre militare din U.M. din garnizoană;
  • Mass-media locală şi corespondenţii mass-mediei centrale.

 

  1. DESFĂŞURAREA FESTIVITĂŢILOR:
ORA ACTIVITATEA DURATA
08.30

08.35

– Constituirea coloanei de autovehicule militare în parcarea nr. 2 a U.M. 01671 Buzău. 5 min.
08.35

10.25

– Deplasarea coloanei de autovehicule militare către Cimitirul Eroilor Siriu. 110 min.
10.25

10.55

– Pregătirea și constituirea dispozitivului de desfășurare a ceremoniei. 30 min.
11.00

11.01

– Intonarea semnalului de trompet „ATENȚIUNE !”

Întâmpinarea persoanelor oficiale;

1 min.
11.01

 

11.02

Deplasarea prefectului judeţului Buzău şi comandantului garnizoanei, în faţa „Drapelului de luptă” şi salutul acestuia.

– Ocuparea locului în dispozitiv.

1 min
11.02

11.05

– Intonarea „IMNULUI NAȚIONAL” al României. 3 min
11.05

11.15

Oficierea serviciului religios. 10 min.
11.15

 

 

 

 

11.30

Alocuţiuni :

– Primarul localității Siriu;

– Președintele Consiliului județean Buzău;

– Prefectul județului Buzău;

– Comandantul Garnizoanei Buzău;

– Primarul Municipiului Buzău.

15 min.
11.30

11.40

– Depunerea de coroane şi jerbe de flori. 10 min.
11.40

11.50

– Spectacol literar – muzical: elevii şcolii gimnaziale din localitatea Siriu și ai Liceului Nehoiu. 10 min
11.50

13.30

– Încheierea ceremoniei, îmbarcarea și deplasarea efectivelor gărzii de onoare la unitățile militare de care aparțin. 100 min.
  1. COMPUNEREA GĂRZII DE ONOARE:
  • Comandantul Gărzii de Onoare;
  • Drapelul de luptă cu garda drapelului;
  • Plutoane de militari;
  • Muzica Militară;
  • Cadre militare pentru depuneri de coroane.

 

  1. ÎNDRUMAREA ŞI RESTRICŢIONAREA CIRCULAŢIEI AUTO:

–  în data de 25.10.2022 între orele 08.45 – 10.25 – asigurarea/coordonarea deplasării coloanei de autovehicule militare pe traseul: U.M. 01671 Buzău, Kaufland Sud, Varianta, Fabrica de Bere, str. Transilvaniei, D.N. 10, Cimitirul Eroilor Siriu şi retur între orele 11.50 – 13.30: Inspectoratul de Poliţie Județean Buzău;

– în data de 25.10.2022 între orele 10.30 – 12.30 – interzicerea staţionării, opririi, parcării şi restricţionarea circulaţiei în zona Cimitirul Eroilor din localitatea Siriu : Inspectoratul de Poliţie Județean Buzău.

 

  1. 6. ASIGURAREA ORDINII PUBLICE :

– în data de 25.10.2022 între orele 10.00 – 12.30: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău va asigura ordinea şi paza în zona de desfăşurare a ceremoniei militare.

În data de 21.10.2022 la ora 11.00 câte un reprezentant al Inspectoratului de Poliţie Județean Buzău (Serviciul Rutier) și Inspectoratului de Jandarmi Judeţean să fie prezent, pentru precizări suplimentare la activitatea de executare a recunoașterilor la Cimitirul Eroilor Siriu.

 

  1. SONORIZAREA:

– se va asigura de către Primăria Siriu și Cercul Militar  Buzău.

 

  1. SERVICIUL RELIGIOS:

   asigurat de preoţii militari din garnizoana Buzău împreună cu preoţii de parohii.

 

  1. INVITAREA MASS-MEDIA LOCALĂ LA FESTIVITATE:

– prin grija autorităţilor locale.

 

  1. ALTE DETALII:
  • PRIMĂRIA SIRIU va asigura:
    • Curățenia și arborarea însemnelor de stat la locul de desfășurare a ceremoniei;
    • Instalarea scenelor pentru participanți și a mijloacelor de sonorizare în locațiile stabilite – în data de 25.10.2022 între orele 10.00 – 12.30.

 

  • INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ BUZĂU va asigura o autospecială SMURD cu echipaj medical pentru asigurarea de specialitate a activității – în data de 25.10.2022 între orele 10.30 – 12.30;

 

  • INSPECTORATUL ŞCOLAR BUZĂU va asigura: 150 elevi din cadrul şcolii gimnaziale din Siriu, a școlii gimnaziale și a liceului Nehoiu: în data de 25.10.2022 la Cimitirul Eroilor Siriu – ora 10.30;

 

  • Antrenamentul general cu Garda de Onoare, va avea loc în data de 24.10.2022 ora 10.00, la sediul U.M. 01671 Buzău.

 

 

 

PROGRAMUL

DESFĂŞURĂRII  FESTIVITĂŢILOR  ORGANIZATE CU PRILEJUL

„ ZILEI ARMATEI ROMÂNE ” – 25 octombrie 2022

 

  1. LOCUL ŞI ORA DESFĂŞURĂRII:

Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului din municipiul Buzău –  ora 19.00.;

 

  1. 2. PARTICIPANŢI:
  • Parlamentul României;
  • Instituţia Prefectului Judeţul Buzău;
  • Primăria Municipiului Buzău;
  • Consiliul Judeţean Buzău;
  • Garnizoana Buzău;
  • Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei;
  • Fundația Mareșal Alexandru Averescu;
  • N.V.R. – filiala Buzău;
  • N.C.M.R.R. – filiala Buzău;
  • Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „REGINA MARIA” – filiala Buzău;
  • R.P.I.A. – filiala Buzău;
  • Asociaţia Paraşutiştilor „Şoimii” Buzău;
  • Asociaţia Cercetaşilor Militari în Rezervă şi Retragere;
  • Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău;
  • Direcţia Judeţeană de Informaţii Buzău;
  • Oficiul Judeţean de Telecomunicaţii Speciale Buzău;
  • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău;
  • Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău;
  • Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen Buzău;
  • Muzeul Județean Buzău;
  • Cadre militare din U.M. din garnizoană;
  • Mass-media locală şi corespondenţii mass-mediei centrale.

 

  1. DESFĂŞURAREA FESTIVITĂŢILOR
SPECTACOL ȘI CEREMONIE MILITARĂ DE RETRAGERE CU TORŢE
19.00

19.15

– Audierea unui colaj de marșuri militare susținut de către Muzica Militară a Diviziei 2 Infanterie “Getica”. 15 min.
19.15

19.25

– Pregătirea detaşamentului şi a torţelor pentru aprindere;

– Ocuparea locului în dispozitiv a Muzicii Militare şi a detaşamentului;

10 min.
19.25

20.25

– Deplasarea detaşamentului pe itinerarul: Catedrala Arhiepiscopală, str. Obor, Bulevardul Unirii, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, U.M. 02470 Buzău, Calea Eroilor, rond Kaufland, U.M. 01671 60 min.
20.25

21.00

– Încheierea ceremoniei de retragere cu torţe;

– Activităţi specifice.

35 min.

 

COMPUNEREA GĂRZII DE ONOARE:

  • Comandantul Gărzii de Onoare;
  • Drapelul de luptă cu garda drapelului;
  • Plutoane de militari;
  • Muzica Militară;
  • Cadre militare pentru depuneri de coroane.

 

  1. ÎNDRUMAREA ŞI RESTRICŢIONAREA CIRCULAŢIEI AUTO:

– în data de 25.10.2022 între orele 18.00 – 19.45: interzicerea staţionării, parcării şi restricţionarea circulaţiei în rondul din fața Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei din municipiul Buzău : Poliţia Municipiului Buzău şi Poliţia Locală Buzău;

– în data de 25.10.2022 între orele 19.30 – 20.20 – pe itinerariul: Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului – Strada Obor – Bulevardul Unirii – Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu – U.M. 02470 Buzău – Calea Eroilor – UM 01671: Poliţia Municipiului Buzău şi Poliţia Locală Buzău.

 

  1. 6. ASIGURAREA ORDINII PUBLICE :

– în data de 25.10.2022, între orele 18.00 – 19.45 – în rondul din fața sediului Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei din municipiul Buzău vor asigura paza și ordinea în zona de desfășurare a ceremoniei militare: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău şi Poliţia Locală Buzău;

  • între orele 15 – 20.20 – pe itinerariul: Catedrala Arhiepiscopală Înălțarea Domnului – Strada Obor – Bulevardul Unirii – Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu – U.M. 02470 Buzău – Calea Eroilor – UM 01671: Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Buzău şi Poliţia Locală Buzău. 

 

  1. INVITAREA MASS-MEDIA LOCALĂ LA FESTIVITATE:

– prin grija autorităţilor locale.

 

  1. 8. ALTE DETALII:
  • Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență va asigura:

– 1 (unu) echipaj de intervenție cu mijloc de transport și mijloace specifice pentru stingerea incendiilor pentru asigurarea de specialitate a întregii activități: în data de 25.10.2022, ora 18.30, în rondul din fața Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei din municipiul Buzău;

– 1 (unu) echipaj SMURD cu mijloace specifice pentru asigurarea de specialitate a întregii activități: în data de 25.10.2022, ora 18.30, în rondul din fața Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei din municipiul Buzău.

 

     P R E F E C T,

        Daniel – Marian Țiclea

 

Avizat pentru legalitate                                                                         Contrasemnează

   p.Șef serviciu juridic,                                                                         Secretar General,

       c.jr.Ion Cioată                                                                  Raluca-Ecaterina Alexandru

 

Buzău,17.10.2022

Nr.649                                                        ­­­­­­­