Publicat în

Prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea, anunță aprobarea finanțării de către Ministerul Dezvoltării a proiectului ”Reabilitare Palat Administrativ  (Corp C1 și Corp C2) sediul Instituției Prefectului-Județul Buzău, în valoare totală de 2.200.440 de euro (10.832.105,86 lei), sumă ce reprezintă echivalentul bugetului de cheltuieli materiale al instituției aferent unei perioade de 20 de ani. Proiectul a fost conceput pe coordonatele Componentei 5 […]

Publicat în

    MINISTERUL AFACERILOR INTERNE     INSTITUŢIA  PREFECTULUI – JUDEŢUL BUZĂU   ORDIN privind organizarea festivităţilor dedicate  ”Zilei Armatei României”             Având în vedere: prevederile Decretului nr.381/1959 pentru declararea zilei de 25 octombrie ca „Ziua Forţelor Armate ale Republicii Populare Române”; prevederile Legii nr.215/2016 privind ceremoniile oficiale; referatul nr. 13803/17.10.2022, întocmit în cadrul Compartimentului informare, relații publice, secretariat și arhivare; […]

Publicat în

Joi – 13 octombrie 2022 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Buzău, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Buzău şi pentru a primi petiţii.              Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Buzău, situat în municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 48, în spaţiul pus […]

Publicat în

Joi – 15 septembrie 2022 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Buzău, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Buzău şi pentru a primi petiţii.              Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Buzău, situat în municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 48, în spaţiul pus […]

Publicat în

Joi – 25 august  2022 – între orele 10:00 – 14:00, reprezentantul instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Ploieşti va fi prezent în municipiul Buzău, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din judeţul Buzău şi pentru a primi petiţii.              Activitatea se va desfășura la sediul Consiliului Judeţean Buzău, situat în municipiul Buzău, Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 48, în spaţiul pus la dispoziţie în […]